Librăria Book Corner

Posts Tagged ‘alex goldis’

Lansare de carte: Divina tragedie – Medeea Iancu

In lansare de carte on March 27, 2012 at 11:13 am

Librăria Book Corner vă invită joi, 29 martie, de la ora 16.00 la o întâlnire cu poeta Medeea Iancu şi volumul ei de debut – Divina tragedie (Editura Brumar, 2011). Volumul va fi prezentat de către criticii literari: Ion Pop, Alex Goldiş şi Luigi Bambulea.

De la ora 18.00 Medeea Iancu este invitată la o lectură publică în cadrul Clubului de lectură Nepotu’ lui Thoreau (Cafeneaua Insomnia). Gazdele clubului de lectură sunt: Ştefan Manasia, François Bréda şi Szántai János.

Medeea Iancu a fost premiată în cadrul Galei Tinerilor Scriitori cu premiul Tânărul Poet al anului 2011, totodată volumul câştigând şi premiile Radu Săplăcan şi Marin Mincu pentru debut.


 

 

Despre carte

Autoarea scrie pe blogul ei: „Divina tragedie este volumul la care lucrez de 3 ani, în care am încercat să folosesc şi să deconstruiesc imaginarul copilăriei, să vorbesc despre lucrurile intime şi fragile pe care nu ne place să le cunoaştem. Este un volum de poezii în care lumea e o fetiţă tristă, cu nasul lung cât al lui Pinocchio, este lumea domnişoarei urlet care vorbeşte despre moartea tatei ca despre un festin, unde dumnezeii mută mobila cerului, mobila tinerilor dumnezei.”

 

„Izbitor e, din primele pagini, imaginarul extrem de dens al Medeei Iancu, în absolut contrast cu volumele diluate ale debutanților recenți. […]La Medeea Iancu, dimpotrivă, senzația e de preaplin, de inventivitate debordantă, amenințând oricând să dea pe dinafară. Tânăra autoare ar avea mai multe de exprimat, însă decide să se oprească deocamdată asupra „Divinei tragedii”.” (Alex Goldiş – Revista Cultura)

 

„N-am citit de multă vreme o carte atât de intens, de autentic, de firesc poetică, precum aceasta, a Medeei Iancu.” (Ion Pop)

 

Despre autoare

Medeea Iancu s-a născut la 23 august. Absolventă a Facultăţii de Filosofie, Craiova, studentă în anul 3 la Facultatea de Teatru şi Televiziune, Regie de Teatru – Cluj-Napoca. Poeme publicate în: Timpul, Tomis, Tiuk, Tribuna, Dacia literară, Familia, Helikon, Viaţa românească. Marele premiu şi premiul USR Cluj în cadrul Concursului ProVERS 2009. A tradus în colaborare cu Adrian Niţă volumul „Extaz, moarte şi rock’n roll” – Vintilă Corbul (Editura Adevărul Holding).

Advertisements

Andrei Dósa la Book Corner: lansarea volumului Când va veni ceea ce este desăvârşit

In lansare de carte on February 27, 2012 at 4:58 pm

Librăria Book Corner şi editura Tracus Arte vă invită miercuri, 29 februarie, de la ora 16.00, la lansarea volumului de poezie – Când va veni ceea ce este desăvârşit, autor Andrei Dósa. Volumul a câştigat în ianuarie 2012 Premiul Eminescu – Opera Prima pentru anul 2011 şi premiul „Iustin Panţa” pentru debut. La eveniment, alături de Andrei Dósa, se vor afla criticul literar Alex Goldiş şi poetul Ştefan Manasia.

De la ora 18.00 Andrei Dósa este invitatul clubului de lectură Nepotu’ lui Thoreau, organizat în Cafeneaua Insomnia. Gazdele acestei ediţii sunt François Bréda, Ştefan Manasia, Szántai János, iar moderatorul este Valentin Derevlean.

 

Despre carte

„De la „Borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână” sau „Cântece excesive”, primele două volume ale lui Dan Sociu, n-avem în poezia mai recentă un volum mai reușit în sfera „tranzitivului”, a „banalului” sau a autobiograficului” (deși, cu excepția lui Ștefan Manasia, Claudiu Komartin, Radu Vancu sau Dan Coman, mai toți poeții semnificativi din ultimii ani au vizat-o). La fel ca Sociu, Dósa are deja știința de a face din mărunțișuri greu de decupat din noianul de amănunte ale zilei niște evenimente personale. Afirmația e de tot banală, însă ea exprimă poate cel mai corect fizionomia acestei poezii.” (Alex Goldiş)

 

„Publicat la Tracus Arte, Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit impune o voce poetică ce anunţă un proiect artistic de anvergură. […]Instaurînd o veritabilă poetică a declanşării, Dósa surprinde calm anodinul pînă în punctul critic, cînd tensiunea psihologică acumulată îl pulverizează. Banalitatea, nimicul casnic, convenţiile de rutină grefate pe nebuloase şi, uneori, înduioşetoarele reţele afective degajează «o vitalitate intolerabilă»” (Claudiu Turcuş)

 

 Despre autor

Andrei Dósa s-a născut în 1985 la Braşov. Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi masterand al Facultăţii de Litere (Universitatea Transilvania – Braşov). Din 2007 este membru al atelierului de creative writing «Lumina de avarie ». Publică poezie în revistele Echinox, Poesis Internaţional, Corpul T. Tomis, România Literară etc. Debut în volum în anul 2011 la Editura Tracus Arte.

Lansare de carte: Critica în tranşee de Alex Goldiş

In lansare de carte on January 11, 2012 at 7:18 pm
Miercuri, 18 ianuarie, de la ora 19.00, va avea loc lansarea volumului Critica în tranşee. De la realismul socialist la autonomia esteticului, semnat de Alex Goldiş şi apărut recent la Editura Cartea Românească.
 
Vor prezenta: Ion Pop, Sanda Cordoş şi Mihaela Ursa.
Critica în tranşee. De la realismul socialist la autonomia esteticului este prima încercare de a privi sintetic, global, critica românească într-una dintre cele mai complicate epoci ale sale. Ea reface istoria decăderii şi a liberalizării criticii postbelice, prin stabilirea liniilor de forţă ale relaţiei dintre literatură şi ideologie. Nu în ultimul rînd, studiul propune o meditaţie implicită asupra metodelor de investigaţie a unei perioade atipice, în care limbajul literar a fost permanent scurtcircuitat de cel politic.
„Critica lui Alex Goldiş are deopotrivă dicţiunea ideii şi verva expresiei acute, rigoarea adecvării şi scrupulozitatea aplicaţiei, într-un ton de salutară ironie controlată, de tranşanţă şi echilibru esenţial, şi în cercetarea dedicată criticii româneşti din primele trei decenii postbelice. O cercetare în totul riguroasă, cu evidente merite de expresie şi de tensiune, viva-citate şi ritm al dezbaterii; cercetare ce-ar merita răsplătită ca o summa şi cu o summa.” (Al. Cistelecan)
Alex Goldiş s-a născut pe 26 aprilie 1982. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Doctor în filologie – cu distincţia summa cum laude – al aceleiaşi Universităţi. A fost redactor la revistele Echinox (2003-2005) şi Verso (2006). În prezent este asistent universitar la Facultatea de Litere (Universitatea „Babeş-Bolyai”). Redactor şi cronicar literar la revistele Cultura, Vatra şi Steaua. A publicat peste 200 de cronici şi eseuri în revistele menţionate, dar şi în Bucureştiul cultural, Tribuna, Cuvîntul, Euphorion etc. Prezent în volumele colective (selectiv): Horea Poenar (coord.), Dicţionar Echinox, 2004; Ruxandra Cesereanu (coord.), România înghesuită – cutii de chibrituri, borcane, conserve, 2006; Sanda Cordoş (coord.), Spiritul critic la Cercul literar de la Sibiu, 2009; Al. Cistelecan (coord.), Mircea Ivănescu – 80, 2011. Coordonator al colecţiei „Prozoteca” a Editurii Casa Cărţii de Ştiinţă.

Lansare de carte: Ţinutul Celălalt

In lansare de carte on November 29, 2011 at 11:21 am
Marţi, 29 noiembrie, de la ora 19.00, la Librăria Book Corner (Str. Eroilor, nr. 15) va avea loc lansarea volumului de poezie Ţinutul Celălalt, editura Cartea Românească, 2011 . Alături de autori, vor lua cuvîntul: Sanda Cordoş, Ion Mureşan şi Alex Goldiş.
Ţinutul Celălalt e o poveste despre un băieţel şi o fetiţă bolnavi de sindromul Down, care trăiesc într-un orfelinat şi construiesc la nesfîrşit lumi compensatorii, din care nu se mai poate ieşi decît într-un alt ţinut. Nu este vorba, însă, despre un ţinut mental, ci despre unul al inimii în inflaţie, în care inclusiv creierul devine inimă. Ţinutul Celălalt (The Otherland) ar putea fi pentru vremurile noastre ceea ce, odinioară, au fost Wonderland, Neverland, ţinutul lui Oz, planeta Micului Prinţ ori Narnia, lumi cu care, de altfel, ţinutul celor doi prichindei interferează. Cu mici excepţii, această carte a fost scrisă într-un an (2008-2009).
„I-am cunoscut pe Spuki şi Lolo în după-amiaza de 11 mai 2008, la sfîrşitul unui atelier de scriere creatoare, cînd s-a ivit, pe nepusă masă, ideea împărtăşită a celor doi copilaşi şi a felului în care încearcă ei să străbată lumea din lăuntrul lor, dar şi pe cea exterioară, dincolo de nelinişti şi oprelişti, cu jucăuşenie, umor, ironie şi chiar cu bucluc.” (Ruxandra Cesereanu & Marius Conkan)
Ruxandra Cesereanu s-a născut în Cluj, la 17 august 1963. Este poetă, prozatoare, eseistă. A urmat cursurile Facultăţii de Litere din Cluj, pe care a absolvit-o în 1985. Actualmente este conferenţiar la Catedra de Literatură Comparată a Facultăţii de Litere din Cluj. Face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, de la Cluj, în cadrul căruia a susţinut ateliere de scriere creatoare în poezie şi proză (2002-2010). Este, de asemenea, redactor-şef adjunct la revista de cultură Steaua. A publicat următoarele volume de poezie: Zona vie (1993); Grădina deliciilor (1993); Cădere deasupra oraşului (1994); Oceanul Schizoidian (1998, 2006); Femeia-cruciat (antologie, 1999); Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane (2002); Kore-Persefona (2004); Coma (2008). În colaborare cu Andrei Codrescu a publicat Submarinul iertat (2007). A publicat următoarele volume de proză: Călătorie prin oglinzi (1989); Purgatoriile (1997); Tricephalos (2002); Nebulon (2005); Naşterea dorinţelor lichide (2007); Angelus (2010).

Marius Conkan s-a născut în Năsăud, la 27 februarie 1988. A urmat cursurile Facultăţii de Litere din Cluj, pe care a absolvit-o (nivel licenţă şi master) în 2011. A participat la toate atelierele de creaţie din cadrul Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului. Actualmente este doctorand în literatură comparată, cu o teză despre lumi alternative. A publicat volumul de poezii Soporia (2009).

Dumitru Ţepeneag la Book Corner

In lansare de carte, povestea în fotografii on June 14, 2011 at 11:00 am

 

Dumitru Ţepeneag se întâlneşte cu cititorii la Book Corner

In lansare de carte on June 9, 2011 at 5:56 am

Librăria Book Corner vă invită joi, de la ora 18.00 la o întâlnire-eveniment cu scriitorul Dumitru Ţepeneag. Întâlnirea cu cititorii va fi precedată de lansarea ultimului său volum în română, Camionul bulgar (Polirom, 2010) şi a monografiei Dumitru Tsepeneag and the Canon of Alternative Literature (translated by Alistair Ian Blyth, Dalkey Archive Press, 2011) scrisă de Laura Pavel. La întâlnire vor participa, alături de Dumitru Ţepeneag şi Laura Pavel, traducătorul Alistair Ian Blyth şi criticul literar Alex Goldiş.

Monografia semnată de Laura Pavel este prima monografie critică apărută în Statele Unite despre Dumitru Ţepeneag.

Camionul bulgar: o poveste de dragoste între personajul-narator şi Milena/Mailena, scriitoare slovacă, ia naştere în lumea virtuală printr-un asiduu schimb de e-mailuri care se încrucişează cu mesajele către soţia Marianne, aflată la New York pentru a-şi trata o boală misterioasă. Naratorul îl plăsmuieşte în paralel pe Ţvetan, camionagiul bulgar şi viril, în periplu prin Europa, pe Beatrice, dansatoarea greu de penetrat şi iubitoare de arici, şi le împleteşte destinele în chipul straniu şi original care-i este propriu lui Dumitru Ţepeneag.

Dumitru Ţepeneag (n. 14 februarie 1937) este un membru marcant al grupului oniric şi teoretician al onirismului românesc. Ia atitudine împotriva regimului comunist şi în 1975 i se retrage cetăţenia română. Se stabileşte la Paris, unde desfăşoară o intensă activitate editorială şi publicistică. După 1990 face naveta între Bucureşti şi Paris. A tradus din Alain Robbe-Grillet, André Malraux, Albert Béguin, Robert Pinget, Alexandre Kojève, Jacques Derrida.

Laura Pavel (n. 1968) este critic literar, conferenţiar universitar dr. la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj. A publicat volumele: Antimemoriile lui Grobei. Eseu monografic despre opera lui Nicolae Breban (1997, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, 2004); Ionesco. Anti-lumea unui sceptic (2002); Ficţiune şi teatralitate (2003); Dumitru Ţepeneag şi canonul literaturii alternative (2007). Este coautoare a Dicţionarului analitic de opere literare româneşti, vol. I-IV (1998-2003, ediţie definitivă, 2007), şi a volumului T(z)ara noastră. Stereotipii şi prejudecăţi (2006)

Alexandru Matei la Book Corner

In lansare de carte on May 17, 2011 at 9:00 am

Miercuri, 18 mai, ora 16.30, Librăria Book Corner în parteneriat cu editura Ibu Publishing vă invită la o întâlnire cu criticul şi eseistul Alexandru Matei şi ultimul său volum, Mormântul comunismului românesc. „Romantismul revoluţionar” înainte şi după 1989. Alături de autor se vor afla Alex Goldiş, Ciprian Mihali şi Adriana Stan.

De la ora 18.00 autorul va participa la o dezbatere la clubul de lectură Nepotu’ lui Thoreau, organizat în Cafeneaua Insomnia.

„Alexandru Matei propune dezbaterii o ipoteză de lucru – şi, cred, aceasta reprezintă deja un mod meritoriu de a lua distanţă faţă de comunism. A sugera spaţiului intelectual românesc ideea că autentica eliberare de comunism nu este anticomunismul (cu atât mai straniu cu cât acesta din urmă este, din toate punctele de vedere, unul postcomunist), ci discutarea relaxată, echilibrată şi dezinhibată a comunismului – iată ceva ce încă, la noi, aduce a act temerar.“

Adrian Cioroianu

Alexandru Matei este Doctor în litere şi lector universitar, predă istoria literaturii franceze la Universitatea „Spiru Haret“, din Bucureşti. A primit Premiul Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată pentru volumul Ultimele zile din viaţa literaturii (2008). În toamna acestui an, Editura L’Harmattan din Paris îi va lansa un volum de teorie şi critică literară. A publicat eseuri, cronici şi recenzii în cele mai importante reviste culturale din ţara noastră, precum şi în reviste ştiinţifice şi volume colective din România, Franţa, Serbia şi Estonia. În 2007, a fost ales cel mai bun tânăr eseist român, în urma unei anchete iniţiate de Revista 22.

Doina Ioanid la Book Corner

In lansare de carte, povestea în fotografii on May 2, 2011 at 12:08 pm

Lansare Stelian Müller // povestea în fotografii

In lansare de carte, povestea în fotografii on April 8, 2011 at 7:22 am

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Credit foto: Roxana Pop

Lansare de carte: Aerostat de Stelian Müller

In lansare de carte on March 29, 2011 at 11:08 am

Librăria Book Corner vă invită la o lansare-eveniment: Aerostat, volumul de debut al prozatorului Stelian Müller. Volumul, un soi de roman psudo-jurnal, a fost scris între anii 1999 şi 2005, însă publicat abia în 2011 de către Editura Galaxia Gutenberg. Pentru mansuscris, Stelian Müller a primit premiul de debut la Festivalul Internaţional Ars Maris, 2010. Autorul va fi prezentat de către Alex Goldiş şi Rareş Moldovan, iar de la ora 18.00 va citi fragmente din carte în cadrul clubului de lectură Nepotu’ lui Thoreau.

Aerostatul lui Stelian Müllera fi putut rămâne o carte misterioasă, niciodată publicată. În jurul cărţii – cunoscută de ani buni în cercurile literare, amânată mereu din felurite motive şi acceptată, apoi respinsă de varii edituri -, dar şi în jurul autorului, a început să se construiască o mică legendă, întreţinută mai puţin de autor, aparent nepăsător, cât de cititorii săi. Publicarea Aerostatului, fie ea şi întârziată, îl transformă în ceea ce nu mă sfiesc a numi unul dintre cele mai bune debuturi ale literaturii noastre recente” scrie Rareş Moldovan în postfaţa cărţii.