Librăria Book Corner

Archive for 2012|Yearly archive page

Site nou pentru librăria Book Corner

In Uncategorized on May 4, 2012 at 7:23 am

Începând cu luna martie – timp în care a stat în teste – avem un nou site şi blog pentru librăria Book Corner. Invitaţiile la evenimente, fotografii, recomandări de cărţi, filme sau muzică le veţi găsi postate acolo. Sperăm să vă placă şi aşteptăm pe adresa de mail orice sugestie posibilă. Vă mulţumim mult şi vă invităm să ne vizitaţi dând click pe linkurile de mai jos:

http://www.librariumgrup.ro/bookcorner/

sau căutând pe google

www.librariabookcorner.ro

 

Advertisements

Lansare de carte: Divina tragedie – Medeea Iancu

In lansare de carte on March 27, 2012 at 11:13 am

Librăria Book Corner vă invită joi, 29 martie, de la ora 16.00 la o întâlnire cu poeta Medeea Iancu şi volumul ei de debut – Divina tragedie (Editura Brumar, 2011). Volumul va fi prezentat de către criticii literari: Ion Pop, Alex Goldiş şi Luigi Bambulea.

De la ora 18.00 Medeea Iancu este invitată la o lectură publică în cadrul Clubului de lectură Nepotu’ lui Thoreau (Cafeneaua Insomnia). Gazdele clubului de lectură sunt: Ştefan Manasia, François Bréda şi Szántai János.

Medeea Iancu a fost premiată în cadrul Galei Tinerilor Scriitori cu premiul Tânărul Poet al anului 2011, totodată volumul câştigând şi premiile Radu Săplăcan şi Marin Mincu pentru debut.


 

 

Despre carte

Autoarea scrie pe blogul ei: „Divina tragedie este volumul la care lucrez de 3 ani, în care am încercat să folosesc şi să deconstruiesc imaginarul copilăriei, să vorbesc despre lucrurile intime şi fragile pe care nu ne place să le cunoaştem. Este un volum de poezii în care lumea e o fetiţă tristă, cu nasul lung cât al lui Pinocchio, este lumea domnişoarei urlet care vorbeşte despre moartea tatei ca despre un festin, unde dumnezeii mută mobila cerului, mobila tinerilor dumnezei.”

 

„Izbitor e, din primele pagini, imaginarul extrem de dens al Medeei Iancu, în absolut contrast cu volumele diluate ale debutanților recenți. […]La Medeea Iancu, dimpotrivă, senzația e de preaplin, de inventivitate debordantă, amenințând oricând să dea pe dinafară. Tânăra autoare ar avea mai multe de exprimat, însă decide să se oprească deocamdată asupra „Divinei tragedii”.” (Alex Goldiş – Revista Cultura)

 

„N-am citit de multă vreme o carte atât de intens, de autentic, de firesc poetică, precum aceasta, a Medeei Iancu.” (Ion Pop)

 

Despre autoare

Medeea Iancu s-a născut la 23 august. Absolventă a Facultăţii de Filosofie, Craiova, studentă în anul 3 la Facultatea de Teatru şi Televiziune, Regie de Teatru – Cluj-Napoca. Poeme publicate în: Timpul, Tomis, Tiuk, Tribuna, Dacia literară, Familia, Helikon, Viaţa românească. Marele premiu şi premiul USR Cluj în cadrul Concursului ProVERS 2009. A tradus în colaborare cu Adrian Niţă volumul „Extaz, moarte şi rock’n roll” – Vintilă Corbul (Editura Adevărul Holding).

Radu Mareş şi Angela Roman Popescu la Book Corner

In lansare de carte on March 27, 2012 at 8:33 am

Celebrul prozator clujean Radu Mareş îşi va lansa romanul „Deplasarea spre roşu” (2012) la librăria Book Corner (Bulevardul Eroilor, nr 15) miercuri, 28 martie, de la ora 18.00. Despre romanul apărut recent în colecţia „Fiction Ltd.” a editurii Polirom vor vorbi scriitorul Ovidiu Pecican şi profesorul Virgil Stanciu.

Lansarea de carte va fi urmată de vernisajul miniexpoziţiei de artă decorativă „Coline şi stoguri”, expoziţie semnată de Angela Roman Popescu  şi prezentată de Livius George Ilea.

Radu Mareş a obţinut premiul USR – ediţia 2011 – pentru romanul Cînd ne vom întoarce (Limes, 2010).

 

Despre carte

Sub pretextul unei scrisori către un destinatar absent, romanul relatează două poveşti ale unor vieţi care se intersectează pentru scurt timp în România postdecembristă. După ce află despre călătoria iniţiatică a straniei voluntare englezoaice care a venit să aducă „ajutoare” la o casă de copii din România, cititorul încearcă, împreună cu naratorul, să desluşească povestea enigmaticilor gemeni Hans şi Grete, rătăcind prin desişul istoriei precum cei doi copii abandonaţi în pădure din basmul Fraţilor Grimm.

„O mână sigură, viguroasă şi tânără ghidează încă scrisul prozatorului la patru decenii după debut. De la prima carte până azi, Radu Mareş îşi concepe romanele ca pe nişte experienţe totale, în care realismul cel mai strict se amestecă, într-o formulă subtilă, cu scriitura livrescă.” (Alex Goldiş)

Despre expoziţie

„Tapiseriile Angelei Roman Popescu au calitatea harului ţesut în compoziţie, un mare atu al artistei. Lucrul e temeinic făcut, chiar şi atunci când materialele sunt parte a unei evanescenţe, elemente dintr-un cotidian funcţional, perisabil, detalii din instalaţii ce nu-şi propun durata, ci doar exerciţiul contemplativ, asocierea iute cu minunea jocului, îndemânării şi bucuriei de a inventa. […]Colajul e tehnica de bază, fie că ne gândim la punerea petelor de culoare sau la lucrările de tip colaj. “Căpiţele” din tapiseriile şi colajele ori broderiile în tehnici mixte ca şi “stogurile” Angelei Roman Popescu sunt ţuguiate, uneori alungite, ca un obelisc trimiţând la axis mundi. Ele au o picturalitate liberă de tradiţionalism şi mimesis încorporând umbre şi pete neaşteptate de culoare, de parcă le-ar acoperi îngrămădirea de paie un soi de prelate protectoare făcute din imaginaţie şi visare.” (Doina Uricariu – Cotidianul.ro – 20 iulie 2011)

Lansare de carte: Dresură de lei // Ioana Revnic

In lansare de carte on March 11, 2012 at 4:08 pm

Librăria Book Corner şi editura Curtea veche vă invită vineri, 16 martie, de la ora 17.00, la lansarea volumului de interviuri Dresură de lei (Curtea Veche, 2011) de Ioana Revnic. Evenimentul se va desfăşura în Cafeneaua Klausenburg (Str. Universităţii, nr 1). Invitaţi, alături de autoare, sunt scriitorul şi redactorul „României literare” – Sorin Lavric şi  redactorul-şef al revistei „Steaua” – Adrian Popescu.

Despre carte

Cartea cuprinde interviuri cu unii dintre cei mai cunoscuți scriitori români: Alex Ştefănescu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Ioana Pârvulescu, Mircea Horia Simionescu, Augustin Buzura, George Bălăiţă, Nicolae Breban, Petru Popescu, Mirela Stănciulescu, Ilie Constantin, Emil Brumaru, Adrian Popescu, Emil Hurezeanu, Ana Blandiana, Mihai Cimpoi şi Vitalie Ciobanu. Dialogurile Ioanei Revnic nu sunt interviuri obişnuite. Autoarea ştie ce să întrebe, când să întrebe şi, mai ales, cum să întrebe, astfel încât să obţină răspunsuri pe care interlocutorii ei nu le-au dezvăluit, până acum, nimănui altcuiva, în circumstanţe jurnalistice asemănătoare.

 

„Întrebările pe care Ioana Revnic le adresează interlocutorilor săi – printre care eu însumi mă număr – spun multe despre felul de abordare al autoarei. Îşi construieşte cu grijă scenariile apropierii. Se documentează îndelung, alege momentul potrivit – trebuind, uneori, să desfăşoare un impresionant asediu, cvasicotidian, ca un agent de teren care se înarmează cu răbdare şi cu ştiinţa prealabilă a psihologiei „ţintelor“ sale. Îmblânzeşte asprimea sau reticenţa de primă instanţă a conlocutorilor; atacă temele centrale ale creaţiei lor, le stârneşte pofta de vorbă prin ingenioase schimbări de registru. Îi face să-şi dezvăluie fragmente din interioritatea vulnerabilă, dosită în spatele „efigiei“ cu care s-au impus în conştiinţa publicului”, notează Vitalie Ciobanu în Prefață.

 

Despre autor

Ioana Revnic (n. 23 aprilie 1978) a obținut în anul 2009 titlul de Doctor în Filologie al Universitătii din Oradea cu o teză despre opera lui Ștefan Bănulescu, lucrare coordonată de criticul, istoricul și profesorul universitar Ion Simuț. Dresură de lei (Ed. Curtea Veche) reprezintă volumul de debut al autoarei.

Parteneri ai evenimentului: Agroforest SRL; Raluca Trans.

Lansarea romanului Femeile insomniacului – Radu Ţuculescu. Câteva fotografii.

In lansare de carte, povestea în fotografii on March 10, 2012 at 5:03 pm

 

 

Povestea în fotografii: lansarea romanului Şantajul – Patrizio Trequattrini

In lansare de carte, povestea în fotografii on March 10, 2012 at 3:57 pm

Concursul British Council: A book of your choice

In promoţii on March 5, 2012 at 5:52 pm

Concurs de recomandari: A book of your choice

 British Council Cluj, Libraria Book Corner si ARDOR Transilvania propun pasionatilor de lectura din Cluj un concurs de recomandari de carte. Intre 1 si 31 martie asteptam sa ne recomandati o carte in limba engleza care v-a placut.

Ce trebuie sa faceti:

Ganditi-va la o carte buna pe care ati dori sa o cititi sau care considerati ca merita sa fie citita de catre altcineva.

  1. Asigurati-va ca aceasta carte nu este deja disponibila la biblioteca British Council Cluj, verificand lista de titluri disponibile.
  2. Scrieti un scurt text despre carte, incercand sa ne convingeti ca este intr-adevar foarte buna si ca ar trebui sa o achizitionam pentru colectia noastra.
  3. Trimiteti-ne textul prin e-mail la adresa  bc.cluj@britishcouncil.ro, trecand titlul concursului, „A book of your choice”, la subiectul e-mail-ului.

Pentru mai multe informatii si pentru regulamentul concursului, va invitam sa accesati website-ul British Council Cluj la adresa http://www.britishcouncil.ro/cluj.

Book suggestions contest: A book of your choice

 British Council Cluj, Libraria Book Corner and ARDOR Transilvania invite book lovers in Cluj, to take part in a book suggestion contest! Between 1 and 31 March we are waiting for you to recommend an English written book you truly enjoyed!

What you have to do:

Think about a book that you would like to read yourself or that you think is worth reading by someone else.

  1. Check the British Council Cluj’s list of available titles to see if the book isn`t already available.
  2. Write a short text about the book and try to convince us that it really is wonderful and we should purchase it for our collection.
  3. Send your text by e-mail to bc.cluj@britishcouncil.ro and make sure to write the title of the contest, “A book of your choice” at the subject of the e-mail.

 

For more information and for the contest regulations, please visit our website at http://www.britishcouncil.ro/cluj.

 

 

 

 

Andrei Dósa la Book Corner: lansarea volumului Când va veni ceea ce este desăvârşit

In lansare de carte on February 27, 2012 at 4:58 pm

Librăria Book Corner şi editura Tracus Arte vă invită miercuri, 29 februarie, de la ora 16.00, la lansarea volumului de poezie – Când va veni ceea ce este desăvârşit, autor Andrei Dósa. Volumul a câştigat în ianuarie 2012 Premiul Eminescu – Opera Prima pentru anul 2011 şi premiul „Iustin Panţa” pentru debut. La eveniment, alături de Andrei Dósa, se vor afla criticul literar Alex Goldiş şi poetul Ştefan Manasia.

De la ora 18.00 Andrei Dósa este invitatul clubului de lectură Nepotu’ lui Thoreau, organizat în Cafeneaua Insomnia. Gazdele acestei ediţii sunt François Bréda, Ştefan Manasia, Szántai János, iar moderatorul este Valentin Derevlean.

 

Despre carte

„De la „Borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână” sau „Cântece excesive”, primele două volume ale lui Dan Sociu, n-avem în poezia mai recentă un volum mai reușit în sfera „tranzitivului”, a „banalului” sau a autobiograficului” (deși, cu excepția lui Ștefan Manasia, Claudiu Komartin, Radu Vancu sau Dan Coman, mai toți poeții semnificativi din ultimii ani au vizat-o). La fel ca Sociu, Dósa are deja știința de a face din mărunțișuri greu de decupat din noianul de amănunte ale zilei niște evenimente personale. Afirmația e de tot banală, însă ea exprimă poate cel mai corect fizionomia acestei poezii.” (Alex Goldiş)

 

„Publicat la Tracus Arte, Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit impune o voce poetică ce anunţă un proiect artistic de anvergură. […]Instaurînd o veritabilă poetică a declanşării, Dósa surprinde calm anodinul pînă în punctul critic, cînd tensiunea psihologică acumulată îl pulverizează. Banalitatea, nimicul casnic, convenţiile de rutină grefate pe nebuloase şi, uneori, înduioşetoarele reţele afective degajează «o vitalitate intolerabilă»” (Claudiu Turcuş)

 

 Despre autor

Andrei Dósa s-a născut în 1985 la Braşov. Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi masterand al Facultăţii de Litere (Universitatea Transilvania – Braşov). Din 2007 este membru al atelierului de creative writing «Lumina de avarie ». Publică poezie în revistele Echinox, Poesis Internaţional, Corpul T. Tomis, România Literară etc. Debut în volum în anul 2011 la Editura Tracus Arte.

Radu Ţuculescu invitat la Book Corner – lansarea romanului Femeile insomniacului

In lansare de carte on February 20, 2012 at 7:24 pm
Joi, 23 februarie, de la ora 18.00, la Librăria Book Corner din Cluj (Str. Eroilor nr. 15) va avea loc lansarea romanului Femeile insomniacului de Radu Ţuculescu, apărut recent în colecţia „Proză” la Editura Cartea Românească.
Alături de autor vor lua cuvîntul Mihaela Ursa şi Ştefan Manasia.
Va modera Valentin Derevlean.
Despre carte
Se numeşte Septimius Ilarie. Un bărbat cu un aspect fizic comun, aparent fără însuşiri. Şi totuşi, cum reuşeşte un astfel de bărbat să cucerească numeroase femei, de la adolescente naive pînă la mature trecute prin numeroase experienţe? Cum reuşeşte să le satisfacă atît dorinţele sufleteşti, cît şi pe cele trupeşti? La aceste întrebări răspunde romanul Femeile insomniacului printr-o năucitoare cascadă de întîmplări descrise cu umor (uneori negru), ironie şi sarcasm. La sfîrşitul lecturii, orice femeie îşi va dori să cunoască un bărbat ca Septimius Ilarie şi orice bărbat şi-ar dori să semene, măcar puţin, cu acelaşi Septimius Ilarie.
„Se spune că realitatea este dură, insuportabilă, ticăloasă. Personajul negativ al existenţei, de care te apropii doar dacă ai găsit firele potrivite pentru a-ţi confecţiona tunica protectoare. Cu o croială mai veche, urzită din Memorie, sau mai nouă, împletită din Speranţă.
În Femeile insomniacului, Radu Ţuculescu pune din nou Muzica să zică poveşti, să arcuiască ficţiuni, să se descurce cu iţele unor întîmplări de viaţă curentă, care, privite în sine, produc repulsie şi oroare, dar, luate armonios, în acompaniament, reuşesc perfor-manţe rare şi paradoxale. Pasajele intensive transportă recuzita de gală, alcătuită din cărţi, povestitori, ascultători-scriitori-rezonatori, pereţi-biblioteci sau pereţi-tuburi de orgă, mobile vechi, arome culinare, partituri muzicale şi sexuale, adică tot atîţia indici de creativitate. Voracităţile trupeşti iau calea blues-ului, nu pentru a se domoli, ci pentru a se rafina. Se prepară detaliat-magistral festinuri de bucate simple, se strecoară cu înclinaţie interludii erotice magnetizante, din care pînă şi neînsufleţitele ies însufleţite, se alege repertoriul de piese classic-jazz şi rhythm&blues, ca să îmbie melancolic-meticulos la rostirea poveştilor.
Ademenitor în nadele frumosului, Radu Ţuculescu face parte dintre scriitorii care nu lasă cititorilor decît o singură nemulţumire, aceea de a fi ajuns involuntar prea repede la sfîrşitul cărţii.” (Cristina Balinte)
Despre autor
Radu Ţuculescu (născut în 1949, la Tîrgu-Mureş, crescut la Reghin) este prozator, dramaturg, publicist şi traducător din limba germană. A absolvit Conservatorul „Gheorghe Dima”, secţia vioară. Dintre romanele publicate: Degetele lui Marsias (1985), Umbra penei de gîscă (1991), Povestirile mameibătrîne (2006), Stalin cu sapa-nainte (2009). A publicat volume de proză scurtă şi două volume de teatru. A fost distins cu Premiul Cartea Anului (1995, 2009), Premiul „Radu Enescu” (2002) şi alte premii pentru proză şi traduceri. Este tradus în Ungaria, Rusia, Austria, Cehia, Elveţia, Franţa. În prezent, este realizator
la TVR Cluj.

Lansare de carte – Şantajul de Patrizio Trequattrini

In lansare de carte on February 14, 2012 at 9:52 am

Editura Herg Benet şi Librăria Book Corner Librarium vă invită joi, 16 februarie, de la ora 14.00, la lansarea cărţii „Şantajul”, un roman semnat de autorul italian Patrizio Trequattrini, în traducerea lui Laszlo Alexandru. Partenerii acestui eveniment sunt Centrul Cultural Italian Cluj-Napoca şi Colegiul Naţional „G. Bariţiu”.

Discuţiile în jurul noi apariţii editoriale se vor face în prezenţa autorului. Invitaţii săi sunt scriitorul Ovidiu Pecican, Carmela Lista (Directorul Centrului Cultural Italian Cluj) şi traducătorul, criticul literar şi scriitorul Laszlo Alexandru

Patrizio Trequattrini s-a născut în 1958 la Roma. La sfîrşitul studiilor liceale a colaborat la pagina culturală a cotidianului „L’Umanità“. A absolvit studii de Filosofie teoretică, la Universitatea „La Sapienza“ din Roma, cu o teză despre Giovanni Gentile. A predat filosofie, istorie şi literaratura. În 2007 a publicat romanul „Il ricatto“ (Şantajul). În 2008 a publicat tragedia „Furio“. În 2010 a publicat versiunea română a tragediei „Furio“ (Cluj, Ed. Eikon).